Ce face un wedding planner? Poate nu doar o dată ai auzit și tu de acest serviciu și ți-ai pus întrebarea ce face un wedding planner și de ce ai avea nevoie de unul? Ei bine, fișa postului unui wedding planner este foarte lungă și abia aștept să îți povestesc despre atribuțiile și avantajele unui wedding planner la nunta ta. 

1. Ce face un wedding planner? 

După cum îi spune și numele, un wedding planner este acea persoană care plănuiește nunta sau altfel spus, organizează nunta. Dacă mirii reprezintă partea emoțională a evenimentului, wedding plannerul reprezintă partea rațională, iar în baza experienței nunților organizate anterior îți poate oferi cea mai bună expertiză, pentru ca nunta voastră să iasă așa cum vă doriți, așa cum vă reprezintă nu pentru că trebuie sau pentru că “așa se face”.

Ce face un wedding planner?

2. De ce am ales să fiu wedding planner? 

Deoarece ador nunțile 

Pe mine această meserie m-a ales. Și poate sună poetic dar chiar așa s-a întâmplat. Am crescut într-un mediu în care particiam la câte o nuntă aproape în fiecare sâmbătă, la căminul cultural, și eram uneori exact copilul acela de care te lovești în mijlocul nunții, în orice colț al sălii. Eram peste tot, și nu spre binele meu. Peste ani, am avut ocazia să particip la mai multe nunți în calitate de asistent și să observ din interior cum se desfășoară o nuntă în zilele noastre. Și acum sunt peste tot, dar de data aceasta, cu folos. 

Îmi place organizarea minuțioasă 

Trebuie să recunosc că în ceea ce privește organizarea de nunți, sunt o perfecționistă și investesc toate resursele necesare pentru ca nunțile organizate de mine, să fie planuite până în cele mai mici detalii. Cu toții știm ca detaliile fac diferența, dar pentru ca acele detalii să existre, ele treuie mai întai sa fie identificate și relevante, ca mai apoi planificate în concordanță cu dorințele și nevoile mirilor. 

Am adoptat creativitatea ca stil de viață 

Creativitatea din păcate nu se învață, este acea scânteie pe care o ai și pe care de-a lungul timpului o șlefuiești și îți obișnuiești creierul să vadă peste tot potențiale moduri de a o scoate la suprafață. Fiecare nuntă este unică, atât pentru miri, cât și pentru invitați, însă în unicitatea ei uneori se mai pot strecura clișee. Ei bine acele clișee pot fi cosmetizate, iar creativitatea și atenta planificare sunt rețeta unui eveniment reușit.

3. În ce situații ai nevoie de un wedding planner? 

M-am gândit destul de mult la această întrebare și am identificat trei scenarii posibile în care mirii ar putea avea nevoie de ajutorul unui wedding planner. Iată care sunt:

Mirii nu locuiesc în țară 

Sunt tot mai dese situațiile în care viitorii miri locuiesc peste hotare și vor să își organizeze nunta în tară. În astfel de cazuri intervin numeroși factori care îi împiedică pe viitorii miri, de cele mai multe ori să se ocupe de planificarea nunții așa cum își doresc. Fie că este vorba de un alt fus orar, fie de timp limitat în căutarea, contactarea și păstrarea legăturii cu furnizorii sau deplasarea fizică pentru rezolvarea diverselor probleme. În astfel de situații este recomandat ca mirii să delege toate responsabilitățile unui wedding planner, care să îi reprezinte “în terioriu”, care să le recomande locații, să structureze un buget, să recomande și contacteze furnizori, să participe la degustari și prin prizma experienței să anticipeze și rezolve eventualele situații de criză care pot aparea în ziua nunții. 

Mirii au un program încărcat 

Atunci când zilele se împarte între job, familie, prieteni și timp liber, a petrece ore în șir căutând cele mai ieftine și drăguțe scaune poate deveni frustrant și obositor, consumând foarte mult timp. Ei bine un wedding planner are deja răspunsul la genul acesta de întrebări sau căutări. Poate nu caută în fiecare zi scaune, dar s-ar putea să cunoască exact furnizorul de care ai nevoie. Pornind de la un buget conceput împreună cu mirii, îmbinând toate ideile și concentându-se pe detaliile care contează, un wedding planner poate să îți ia de pe umeri toată presiunea cauzată de planificarea nunții. Astfel, voi ca viitori miri puteți să vă concentrați pe ceea ce înseamnă cu adevărat nunta voastră.

Miri relaxati, invitați multumiți 

Unul dintre cele mai furmoase complimente pe care le-am primit a fost din partea mamei unei mirese: “Mulțumesc că ai fost aici, așa mi-am putut vedea fiica în biserică îmbrăcată în rochie de mireasă”. Am înțeles atunci cât de frustrant poate fi pentru părinți sau alți apropiaiți ai mirilor să nu fie prezenți la momentele importante din ziua nunții, deoarece în absența unui wedding planner, ei sunt cei care trebuie să țină fâriele întregului eveniment. Bineînțeles că nu putem elimina din start implicarea și nevoia de a fi util în ziua nunți a acestor persoane, dar să nu uităm de rolul pe care aceștia îl joacă. A colabora cu un wedding planner nu înseamnă să pierzi controlul nunții tale și să nu mai fii stăpân pe situație, controlul este tot al tau, însă la pachet cu o doză mare de relaxare și satisfacția unei zile reușite. 

wedding planner romania

4. Ce servicii oferă un wedding planner? 

Serviiciile unui wedding planner pot fi împărțite în doua mari categorii: 

Planificarea întregii nunți 

Această călătorie poate începe imediat după ce ai spus marele “DA”. Setezi luna sau data în care v-ar placeă să aibă loc nunta voastră și poți deja să contactezi un wedding planner care în primă faza să îți ofere consultanță. Împreună veți căuta locația, veți stabili bugetul alocat fiecărui serviciu, veți concepe un timeline, veți contacta furnizori și realiza programul nunți și gata. Ne vedem la nuntă! Am glumit. Nu este chiar gata, mai urmează o serie de pași atent calculați pe care îi aflație pe mărură ce vă apropiați de ziua nunții. 

Coordonare in ziua nuntii 

Pentru mirii care visează la nunta atent planificată de ei înșiși, ajutați poate și de familia extinsă, serviciul de coordonare al nunții poate fi soluția perfectă. Mai ales după luni întregi de analizat oferte ale furnizorilor, probat costume și rochii de mireasă, mesteșugărit diverse articole handmade, Pintereting (chiar e un cuvânt) până la ore târzii în noapte. Coordonarea în ziua nunții de catre un wedding planner este exact sprijinul de care au nevoie mirii, și nu numai, pentru ca totul să descurgă conform planului și ca toți invitații să se simtă ca la nuntă (nu la datorie). Tipul acesta de serviciu se adresează îndeosebi nunților mici în care sunt implicați mai puțini invitați și furnizori și mai ales mirilor care au reșit să aloce suficient timp planificării în regim propriu. Cel mai întâlnit scenariu este acela în care mirii contractează un wedding planner atât pentru planificarea nunții cât și pentru coordonarea acesteia. 

5. Care sunt avantajele colaborarii cu un wedding planner? 

Delegi responsabilități 

Pe tot parcursul planificarii nunții între miri și wedding planner se creează o anumită legatură care implică încredere reciprocă. Aș putea spune că avantajul major în a avea un wedding planner este acela de a delega marea majoritate a responsabilităților atât pe parcursul planificării cât și în ziua nunții. Serios! Cineva trebuie să se asigure că ajungeți la timp la cununie și că prăjiturile au ajuns la timp la sală, nu? 

Cloaborezi cu furnizori de încredere 

Un wedding planner, prin prisma meseriei, a avut contact de-a lungul timpului contact cu diferiți furnizori care datorită profesionalismului s-au dovedit competenți. Cu alte cuvinte, furnizori testați. Astfel se va asigura că pentru nunta voastră, furnizorii contractați sunt de încredere și își vor presta serviciile la nivelul așteptărilor. 

Conturează conceptul sau tematica nunții 

În zilele noastre este foarte ușor să te inspiri atât din mediul online (mulțumim Pinterest & alții!) cât și din alte nunți la care voi ca viitori miri ați participat. Dar cand vine vorba de propria nuntă, s-ar putea să intervină un blocaj care să vă împiedice să decideți cum și ce detalii vi se potrivesc vouă și nunții voastre. Wedding plannerul va poate ajuta să vedeți imagine a de ansamblu a modului în care va arata nunta iar mai apoi veți pune la punct toate aspectele care țin de fieare domeniu în parte. Cu alte cuvinte fie că vorbim de elemente de decor, cromatică, aranjamente florale sau alte servicii, este important să existe un fir roșu, o direcție pentru ca tematica sau conceptul de nuntă sa aibe un apect unitar. 

Optimizeaza bugetul nuntii 

Când vine vorba de bugetul nunții, o capcană foarte des întalnită este cea a prețurilor din piață. De unde ați putea voi ca miri să cuantificați corect dacă un anumit furnizor cere un preț corect pentru calitatea serviciului oferit? Aici intervine munca unui wedding planner care cunoaște atât calitatea furnizorilor cât și prețurile din piața industriei de evenimente. Mai mult decât atât, împreună cu wedding plannerul, setați bugetul maxim pentru fiecare furnizor în parte, astfel că la final să știți exact care vă sunt cheltuilelile. Pe langa asta exista foarte multe aspecte ce țin de nuntă care se pot realiza cu bugete reduse și desigur pot exista cheltuieli inutile care pot fi eliminate. 

Gestioneaza situatiile de criza neprevazute 

Chiar și cu cea mai amănuntiță planificare, în ziua nunții pot aparea situații neprevăzute care trebuie gestionate cu cât mai mult tact. Fie că este vorba de invitați neanuntați sau momente surpriză, ușoare decalări a programului, mici accidente cu rochia de mireasă, un wedding planner este acolo pentru a preveni sau rezolva. Acest lucru va lua de pe umerii voștrii un stres suplimentar care nu este necesar. Niciun wedding planner nu poate garanta absența unor impotetice situații de criză, dar poate fi acolo ori de câte ori apare ceva neprevăzut. 

Realizeaza programului din ziua nunții

Wedding plannerul este unul dintre frunizorii prezenți pe tot parcursul nunții. Începând cu pregătirile din dimineața nunții până la finalul evenimentului. Prin prisam experienței un wedding planner poate aproxima mai exact cât timp este necesar să fie alocat fiecărui moment al nunții. De asemenea poate elimina timpii morți sau poate aduga timp tampon în cazul în care unele momente se vor prelungi. 

Ține legătura cu furnizorii 

Săptămâna nunții poate deveni stresantă mai ales când sunt foarte mulți furnizori implicați căroar trebuie să le comunici detalii legate de ziua nunții. Un wedding planner menține constant legatura cu aceștia, le transmite toate detaliile necesare și supraveghează buna desfășurare conform programului stabilit de comun acord. În plus, tot wedding plannerul este cel care vă reamintește în urmatoarele zile de după nuntă care sunt cheltuilelie neachitate catre furnizori. 

Discounturi sau reduceri din partea furnizorilor 

Chiar dacă nu intră în atribuțiile unui wedding planner să obțină reduceri pentru anumite servicii, există totuși furnizori care sunt dispuși să ofere un discount mirilor în cazul în care bugetul pentru acel serviciu este mai mic decat onorariul lor. Acest lucru se întamplă datorită colaborarii de lungă durată dintre furnizor și wedding planner.

wedding planner romania

6. Care sunt costurile unui wedding planner?

Acum că ți-am prezentat toate avantajele și atributiile unui wedding planner, hai să vedem care sunt costurile pe care trebuie să le aloci unui astfel de serviciu. 

Costuri de planificare vs costuri de coordonare 

Planificarea întregii nunți presupune alocarea unei perioade mai lungi de timp, în unele situatii chiar și cu 2 ani înainte de ziua nunții. Astfel wedding plannerul este prezent în fiecare moment premergător planificării și investește timp și resurse materiale pentru fiecare detaliu în conturarea nunții voastre. Sunt mai multi factori care pot influența costurile pentru un astfel de serviciu, începand de la numarul de invitați până la numărul de ore alocate planificării sau coordonării nunții. Un astfel de serviciu poate începe de la pretul 600 de euro și poate ajunge chiar și la 3000 de euro. 

Onorariu fix vs comisioane de la furnizori 

Cel mai deasă modalitate de plată a unui wedding planner este onorarul fix. Există însa și wedding planners care pe lângă onorariu perceput de la miri mai primesc mici comisione de la furnizori în baza colaborării. Acest comision fie poate fi păstrat de wedding planner în baza recomandarii furnizorului, fie poate fi oferit mirilor ca și discount.

Toate informațiile din acest articol sunt tratate din punct de vedere general însă fiecare wedding planner în parte are propria abordare și propriul mode de lucru. 

O zi magică,
Cristina